marți, 22 iunie 2010

77.A doua zi

Eram in pat,ca o statuie nemiscata.Mi-era frica sa ma intorc spre el.Stia ca nu dormeam.Si cum aveam sa dorm cu el langa mine,cu bratele inconjurandu-ma?Noaptea care trecuse fusese..........nu aveam cuvinte sau grad de comparatie.Nu imi imaginasem niciodata ca avea sa fie asa.Perfecta!Altfel nu aveam cum sa o descriu.
-Esti treaza?m-a intrebat Jasper la ureche.
-Aha, am mormait eu.
Cu un deget m-a intors cu fata spre el
Fata imi ardea de rusine.
-Ce e cu tine?
-Mi-e rusine,nu simti?
Apoi am simtit cum m-am relxat complet.Desigur ca el o facuse.
-Te iubesc!Ar trebui sa stii asta deja.Nu ai de ce sa iti fie rusine.
-Stiu.Si stiu ca ma iubesti de ieri.
-Nu de ieri stiu ca te iubesc.Am stiut-o dinainte sa pleci la colegiu.
-Dinainte?Si de ce nu mi-ai spus?
-Ti-am zis.Ai citit jurnalul pe care ti l-am dat?
-Nu pe tot.M-am oprit cand am ajuns la partea in care scriai despre mine.
-De ce nu ai citit tot?
-Pentru ca nu aveam nevoie de inca o persoana careia sa ii fie mila de mine.De asta nu am citit.
-Dar nici macar nu m-am gandit la asa ceva.Niciodata nu mi-a fost mila de tine.De prima data cand te-am strans in brate,atunci in padure,dupa nunta lui Sam,am stiut ca voi simti ceva diferit pentru tine.
-De ce eu?Da,inteleg ca la mine a fost imprintul si nu aveam cum sa ma impotrivesc,desi vreau sa cred ca te iubesc nu din cauza imprintului ci datorita faptului ca m-am indragostit pur si simplu de tine, desi am incercat si chiar mi-a reusit,dar tu?Tu nu ai avut niciun motiv pentru care sa ma iubesti.
-Tu chiar nu ai citit jurnalul,nu?
Am dat din cap ca nu.
M-a sarutat si fiori mi-au explodat in tot corpul.
-De cate ori eram in preajma ta ma simteam....viu.Simteamlucruri pe care eu,o data cu trecerea timpului,le-am uitat.
Cand sunt cu tine,simt.Simt ceea ce traiesc eu in acel moment,nu ceea ce traiesc altii.Simt.Si asta datorita tie.Si atunci cand nu erai in preajma mea, era ca si cand o parte lipsea, parte pe care Alice nu o putea inlocui.Si desi am stiut ca te iubesc dinainte sa pleci la colegiu,am vrut sa fiu sigur ca si tu simti acelasi lucru pentru mine.
-De ce nu mi-ai spus?Daca ni-ai fi zis poate ca nu as fi plecat.Nu ai idee cat de mult am vrut sa tip in gura mare ca te iubesc atunci.Dar nu as fi suportat un refuz.De asta am plecat atunci si acum o saptamana.Cand te-am vazut in bucatarie am crezut ca nu vad bine,ca din nou am halucinatii.
Dar cand am realizat ca nu esti produsul imaginatiei mele ,am simtit cum viata mi-a fost rasturnate cu susul in jos.Dupa lupta pe care o purtasem ca sa ascund tot ceea ce simteam,tu ai venit si pur si simplu ai dat totul peste cap.Nu stiam daca ai venit ca sa ramai sau sa ma dai afara din casa pe care pusesem stapanire abuziv.Si cand mi-ai zis ca ti-a fost dor de mine am stiut ca trebuia sa plec definitiv din rezervatie.
-Dar.... a zis el incercand sa protesteze.
-Nu .Lasa-ma sa termin te rog,i-am zis punand un deget pe buzele lui reci.Mi-am reamintit sa respir,in timp ce ii trasam conturul buzelor cu degetele.
Mi-am dres vocea si am continuat.
-Deci cum am zis,atunci cand mi-ai zis ca ti-a fost dor de mine,am stiut ca trebuia sa plec.Stiam ca era imposibil sa te uit dar nu as fi suportat sa te vad plecand la noua ta viata.Aveam deja inima facuta bucati si acel,,mi-a fost dor de tine,, m-a ucis.Pentru ca nu stiam daca era adevarat sau doar ai zis doar ca sa imi faci mai mult rau.Pur si simplu nu imi permiteam ca efortul pe care il depusesem atata timp ca sa lupt impotriva imprintului sa fie aruncat la gunoi.Inca nu mi-ai zis de ce te-ai intors.
-Nu e eveident?Cand Jacob s-a intors si ne-a povestit tot, am stiut ca trebuia sa vin.Jacob s-a intors foarte ingrijorat in legatura cu tine.Stiam ca intr-o zi aveam sa ma intorc... dar asteptam momentul potrivit.Si poate o sa zici ca e ceva imposibil,dar cand sunt cu tine simt ca inima mea bate.
Simteam ca lacrimile erau gata sa imi paraseasca ochii si sa o ia la vale pe obraji.
M-am apropiat mai mult de el si l-am sarutat.Sangele imi era involburat in vene,dar raceala corpului sau plin de cicatrici ii domolea goana prin vene.M-am lipit ca o a doua piele de el si ne-am pierdut in profunzimea sarutului,rostogolindu-ne in patul mare.Ciocolata si vanilie,gheata si foc.....

luni, 21 iunie 2010

76.Reintalnire 3

-Ce faci aici?am zis eu suspinand.De ce ai venit?
-Leah,ce nu intelegi?a zis uitandu-se in ochii mei.
-Ce cauti tu aici?Ai venit ca sa dispari din nou?Probabil ca visez sau am un cosmar, am zis nauca.
-Leah,trezeste-te!Nu visezi!Sunt aici pentru tine.Sa fiu cu tine.Ce nu intelegi?Te iubesc!
Acum chiar ca visam.Cee ce tozmai zisese era cu siguranra in inchipuirile mele.Nu putea fi adevarat...
-Ma... ma iubesti?am zis balbaindu-ma
-Da ,Leah,te iubesc!Ai auzit bine.Te iubesc!
-Pe mine?Dar ... sunt lup.
-Da,stiu asta.Si sunt constient ca e neobisnuit dar asa cum si tu ai imprintat pe mine,tu fiind lup si eu vampir, asa si eu t iubesc,eu fiind vampir sai tu lup.
Ma uitam la el si mi se parea ireal.M-am intors cu spatele la el,am inchis ochii si m-am ciupit de brat.
M-a durut.
Dar parea prea frumos ca sa fie adevarat.Mi-era frica sa deschid ochii,frica ca poate aceste clipe vor disparea.Era cu siguranta un vis frumos,dar mai dureros ca un cosmar.
Am cazut in genunchi.
-De ce imi faceti asta?am intrebat plangand.Nu v-a ajuns ca m-ati transformat in lup,ca mi l-ati furat pe tata,ca mi l-ati luat de langa mine pe Sam si singurul prieten adevarat care m-a acceptat si cu bune si cu rele,si acum inchipuiri ca Jasper ma iubeste?Nu v-ati saturat sa imi dati suturi in fund? Cu ce v-am gresit?Cu ce?am zis plangand in hohote.
Niciodata nu plansesem atata.Ceva rece m-a ridicat de pe jos si m-a zguduit.
-Leah,sunt aici.Nu visezi.Ce trebuie sa fac ca sa intelegi?
-Sa ma trezesti,am zis.
Nu mai vroiam sa vuisez.Visele dureau.
-Leah,deschide ochii.
I-am deschis.Era in fata mea,uitandu-se direct in ochii mei.
-Leah,uita-te in ochii mei.Stii ca nu te-as minti.Esti complet treaza.Nu visezi,a zis mangaindu-mi obrazul.De ce tot crezi asta?
-Pentru ca zeilor le place sa rada de mine.Si tu aici... pare exact opera lor...mai ales ca mi-ai zis ca ma iubesti.De de asta e un vis.
-Leah,nu e un vis.Chiar sunt aici.Uite,a zis el luandu-mi mana si asezandu-mi-o pe fata lui.Sunt real,nu doar o plasmuire a imaginatiei tale.
Si chiar era.Eram treaza.Cel putin fusesem si acum cateva minute.Dar si acum eram.Doar ca mintea mea nu realizase pe deplin ce tocmai se intamplase.
Si chiar era in fata mea.Ii simteam privirea atintita pe mine,ii simteam pielea rece sub degetele mele calde.L-am masurat din cap pana in picioare.Era aici.Pentru mine.Era Jasper.
Cand in sfarsit am inteles ce se intampla,nu am stiut ceea ce simteam,nu am reusit sa-mi descifrez sentimentele care ma incercau.
-Te pot ruga ceva?l-am intrebat cu jumatate de gura.
A dat din cap in semn ca da.
-Imi poti zice ce simt?
S-a uitat la mine si a zambit.
-Fericire,adoratie,iubire,un pic de confunzie,dar cel putin nu mai crezi ca visezi,a zis apasandu-mi nasul cu degetul.
Ma uitam la el cu cu ochii mari si umezi.
Am ramas complet nemiscata cand Jasper mi-a apucat incheietura mainii.Si-a apropiat mana mea de fata lui si m-a sarutat in palma.
-Unde te-ai ascuns toata viata?m-a intrebat Jasper cu glasul ingrosat pe care abia l-am recunoscut.
-In LaPush am raspuns .Nu m-ai vazut atata tot.Nici nu aveai cum.
-Nu-i adevarat.Nu esti acea Leah pe care o credeam eu.Esti altcineva.O fiinta cu totul noua.
M-a apucat de celalt brat,tragandu-ma la pieptul lui.
-Jasper....
-Ssssst....
Mi-a invaluit talia cu un brat si inlaturandu-mi parul de langa obraz, a inceput sa-si frece nasul si buzele de gatul meu.
-Poate ca si eu m-am schimbat.Poate eu nu mai sunt acelasi.Vreau sa cred ca sunt bun,ca nu sunt un monstru.
M-am retras putin de langa el si l-am privit in ochi.
-Esti bun!Daca nu ai fi fost crede-ma ca nu as fi ezitat sa iti zic.Dar esti.
S-a aplecat si m-a sarutat pe gat,dupa ce m-a tras din nou in bratele lui,savurandu-mi gustul pielii.
Am simtit un fior strabatundu-mi tot corpul.
-Ai un gust atat de bun, a zis urmarind linia gatului cu buzele,impingand gulerul puloverului pe care il purtam intr-o parte pentru a-mi saruta curba arcuita a umarului.
Si-a schimbat pozitia si si-a ridicat mana spre fata mea ca sa imi mangaie obrazul cu dosul degetelor.
-Atat de bun....
Incerca sa se convinga de lucrul acesta.
Mi-a tras capul spre el si am scanzit cand buzele lui le-au atins pe ale mele.
Ma tinea strans cu un brat pe dupa mijloc si cu cealalta mana trasa cercuri pe bratul meu.
Am tresarit.Picioarele mi se lichefiasera si decat mainile lui ma mai sustineau.
-Esti bine?m-a intrebat ingrijorat.
-Da.Doar ca am uitat sa respir.
M-a studiat un moment ,zambind enigmatic si s-a aplecat si m-a sarutat,mai profund decat inainte,explorandu-mi gura atat de complet incat mi-a taiat respiratia cu adevarat.
Cand s-a desprins din sarut, i s-a citit pe fata un zambet plin de dorinta.
M-a luat de mana si l-am urmat in casa tacuta.Doar vantul si ploaia de afara se mai auzeau,dar vag.
In camera s-a oprit si s-a intors spre mine privindu-ma,ceea ce m-a facut sa tremur.
M-a apucat de mijloc si m-a tras spre el.M-a impins inapoi un pas si inca unul pana cand picioarele-mi au atins patul.
M-am asezat pe pat si l-am tras de mana.
-Esti frumoasa, mi-a soptit.
Nu banuisem niciodata ca ar avea si o alta latura,mai romantica.Mereu era suspicios,calm,rezervat si periculos.
Mi-a prins barbia si mi-a ridicat fata incet spre buzele lui care coborau.
Sarutarea lui era deosebit de tandra si blanda.
O ploaie de mici sarutari se abatuse peste fata si gatul meu,pana ce nu am mai putut sa respir regulat,sufocata de gura lui care se gasea parca in acelasi timp in mai multe locuri.
-Te vreau!mi-au soptit buzele lui la ureche.
-Si eu, am zis timid.
-Nu vreau sa-ti fac rau.
-Stiu,am zis tragandu-l de mana spre mine.
Simteam nevoia sa-l simt aproape,sa-l simt al meu,sa fiu a lui.
-Te iubesc,i-am zis ridicand mana sa-i ating fata.
-Si eu te iubesc,am soptit Leahei.
Leah ma inconjura ca o noapte calda de vara,cu atingerea,mirosul ,caldura ei.Am ramas perfect nemiscat in timp ce ea se apropia.Parea complet inconstienta de efectul pe care il avea asupra mea.I-am acoperit mana cu a mea,dar nu am mai facut nicio miscare.N-aveam s-o fortez.Nu puteam.Hotararea trebuia sa-i apartina ei.S-a ridicat ,s-a apropiat de mine si mi-am pus mainile pe talia ei.
S-a ridicat pe varfuri si m-a sarutat,la fel de usor ca o pala de vant vara.
Am strans-o mai tare ,tragand-o spre pieptul meu pana cand trupurile ni s-au lipit unul de altul pe toata lungimea.
Emotiile care razbeau din ea erau ceva ce nu mai simtisem inainte,doar de la o singura persoana.
Speranta,iubire,adoratie,devotament,supunere.
Bratele lui ca doua turnuri in jurul meu,ma tineau strans.
Vroiam sa ii multumesc pentru atatea lucruri!Daca ar fi un lucru pe care l-am invatat o data cu trecerea timpului este acela ca viata nu tine cont de planurile personale.Avusesem un plan pentru cum avea sa fie viata mea.Nimic iesit din comun.Dar pentru mine fusese totul.Unul cate unul lucrurile pe care le dorisem s-au evaporat si au disparut.
Apoi el a venit.Nu un cavaler in armura lucioasa,desi cateodata straluceste.Era la fel de ,,stricat,, ca si mine.
A suferit mai mult decat mine.Dar el a fost cel care m-a ridicat si mi-a arata cum ar trebui sa vad lumea.M-a ajutat sa scap de temerile mele si m-a purtat acolo unde eram acum.Acasa.In bratele lui.
Imi era frica ca aveam sa dau gres.Dar trebuia sa risc.L-am luat de mana si m-am dat un pas inapoi.Mi-am pus mana libera pe pieptul lui si cu degete tremurande am inceput sa-i desfac nasturii camasii pe care o purta,care era inca uda.Am dat drumul mainii lui si i-am dat jos camasa.Tremuram,dar nu de frica,ci de emotie.Poate ca aceasta era ziua in care imi voi da seama de ceva,la care nici in vise nu ma gandisem,in care ochii mei vor observa dintr-o data lucruri uimitoare,in care urechile mele vor auzi doar vocea lui;poate ca ziua aceasta va fi inceputul unei noi ere,cand voi simti ca mi se deschide in fata ochilor universul natarmuit.

miercuri, 16 iunie 2010

75.Reintalnire 2

Nu-i ajunsese oare cat rau imi facuse acum o saptamana?Cand se intorsese si imi daduse linistea peste cap?
Lacrimile imi siroiau fara incetare.Cu siguranta venise sa imi dea lovitura finala.Sa ma omoare cu indiferenta lui si sa-mi reaminteasca ca inca e dusmanul meu.Si acest sarut fusese cu siguranta lovitura de gratie.
-Leah... l-am auzit in spatele meu.
De ce nu pleca?Chiar ii facea placere sa ma vada plangand,implorand sa ma lase in pace.
-Jasper,te rog.Nu mai pot suporta...am reusit sa-i zic printre suspine.
-Leah,nu am sa plec, a zis el ferm.
-Jasper,vreau sa....
I-am simtit prezenta chiar in spatele meu.
-Leah,macar o data in viata,spune-mi cu adevarat ce iti doresti.Cee ce vrei tu cu adevarat.Doar tu.Nu-ti mai fie frica.Doar ceea ce vrei tu cu adevarat,Leah... a zis el.
Nu stiu de unde venise cu adevarat,dar o unda de fericire mi-a lovit inima ca un ciocan in cap.Cand fusese oare ultima data cand cineva ma intrebase si ii pasase de ceea ce imi doream eu?
Am luat o gura de aer.
-Te vreau pe tine,Jasper.Acum si pentru totdeauna.Te iubesc si asta nu se va schimba niciodata.Asta imi doresc si asta simt.Acum pleaca,te rog.
-Asta e tot ce imi doream sa aud,a zis intorcandu-ma cu fata spre el,sarutandu-ma din nou.Sarutul,dulce si profund, a reaprins flacara din inima mea.De data asta i-am raspuns si eu.
Macar pentru cateva momente aveam sa ma bucur de senzatia buzelor sale recei pe ale mele.Maine aveam sa gasesc o noua cale de a o lua de la capat,de a incerca sa il sterg iar din amintirile mele,desi pana acum nu avusesem succes.
-Leah....a zis elBuzele si le-a lipit de fruntea mea si si-a pus bratele in jurul meu,imbratisandu-ma strans.
-Leah....Sa nu mai faci niciodata asta!Niciodata!Nu ai idee prin ce iad am trecut cand am aflat ca iar m-ai parasit,a zis el cu fata ingropata in scobitura umarului meu.

74.Reintalnire

Un mic val tivit cu spuma se incolacise pe gleznele mele goale,inainte de a se retrage incet de pe pietrele umede.
In fata,orizontul era brazdat cu panglici late de foc.Pentru prima data de cand plecasem,ma incerca un sentiment de liniste .
Aerul era curat si tare facandu-ma sa renasc.
Ma simteam epuizata.Era atata timp de cand nu mai dormisem o noapte intreaga.
In lumina apusului,oceanul scanteia in mii de focuri.
M-am intors si m-am indreptat spre casa de-a lungul malului.


In timp ce mergeam incet,cu picioarele prin apa,m-am gandit la zilele ce se scursesera.
Imi aparu in gand o imagine,un chip ce-mi aminti brusc tot ceea ce pierdusem.Am inchis ochii.Sub pleoapele lasate, aparusera 2 ochi aurii,care ma priveau.I-am vazut trecand de la expresia ironica la cea plina de compasiune,de la furie la pasiune....
Era de ajuns sa-i evoc numele pentru a resimti acea durere sfasietoare si familiara in acelasi timp.
Trecuse o saptamana de cand plecasem din LaPush.
De ce trebuise sa se intoarca?Ca sa imi dea viata din nou peste cap?De ce imi zisese ca i-a fost dor de mine?Ca sa imi fac sperante desarte?
Ziua de azi mi se paruse o eternitate.Am ajuns la mica casa pe care reusisem sa o cumpar din economiile mele dupa ce dadusem o avere pe biletul de avion.Era noul meu refugiu.Nu semana cu casa Cullen-ilor in care locuisem pana acum o saptamana,dar era primitoare si confortabila.Cele 2 dormitoare si bucataria erau perfecte pentru o singura persoana.O viata de singuratate........
Era teribil de intuneric si frig in casa cand am ajuns.Am trecut prin micul dormitor care parea living,aprinzand cateva lumanari,apoi in bucatarie unde mi-am incalzit supa de legume care o pregatisem de dimineata si am facut focul in semineu.Supa a fost gata la timp.Mi-am pus un bol de supa si m-am asezat in fata semineului,uitandu-ma la flacari.
Vantul sufla in jurul casei cu putere si am auzit picaturi de ploaie cazand de parca sute de cai tropaiau pe acoperis.Iar nu aveam sa dorm.
Am incercat sa nu bag de seama furtuna de afara,citind.
Un ciocanit discret s-a auzit in zgomotul ploii.
Uuitasem ca domnul Bradley venea azi cu legumele pe care promisese ca mi le aduce saptamanal.Saracul domn Bradley,am gandit eu.Venise pe furtuna asta doar ca sa imi aduca mie niste legume.
Am pus bolul de supa pe masuta din bucatarie si m-am grabit la usa.Eram imbracata cam neprezentabil,doar intr-un flanel mai lung si o pereche de sosete .Dar nu asteptasem musafiri.
M-am mai uitat o data la cum aratam si fara sa-mi iau ochii de pe tinuta mea,am deschis usa.

Vantul care a patruns pe usa a adus cu el un miros familiar.Si cand am ridicat ochii,in fata mea nu era domnul Bradley,ci ....Jasper.Parea o fantoma palida in negura de afara.Statea nemiscat desi vantul sufla cu putere si ploaia ii biciuia fata.L-am masurat din cap pana in picioare.Hainele ii erau ude.Nu si-a miscat deloc privirea de pe mine, chiar daca un tunet s-a auzit in departare.
Ne uitam unul la altul,fara sa ne zicem nimic.
Stropii de ploaie adusi de vant m-au trezit.
-Ce faci aici?am reusit sa-l intreb cu vocea sparta.
-Ceea ce trebuia sa fac de mult timp.a zis el inaintand ,si n-am avut curaj sa fac, lasand geanta din mana sa-i cada jos.
Dintr-un pas a fost langa mine,bratele-i apucandu-mi talia si gura lui apropiindu-se de a mea.M-a inspaimantat cand l-am vazut apropiindu-se.Dar nu l-as fi putut opri nici daca de asta ar fi depins insasi viata mea.
Pentru ca atunci,nevoia de a-i simti buzele lipite de ale mele era mai mare chiar si decat nevoia de aer.
Vraja.Asa era gura lui Jasper.
Mi-a atins buzele cu ale lui,ademenindu-ma si pe mine.Sarutul lui a devenit mai profund,gura lui cautand-o pe a mea in timp ce m-a tras spre el,apasandu-se degetele pe ceafa mea.Visasem la acest sarut de cand realizasem ca ceea ce simteam pentru el era mai mult decat prietenie.Era mai mult decat ceea ce simtisem pentru Sam.
Involuntar picaturi de apa,numite lacrimi ,dadusera pe afara,si acum se amestecau cu ploaia rece care cadea necontenit din cer.Nu stiu de ce erau aceste lacrimi,de fericire,de teama,de usurare,de resemnare,de .... N u stiu.
Vrouam sa ma impotrivesc pentru ca stiam ca era gresit.Dar vointa nu era azi de partea mea.Capitulasem dinainte sa ma sarute.Capitulasem din momentul cand il vazusem stand in ploaie in fata mea.
Era ultima persoana la care ma asteptasem.
Si acum statea in pragul casei mele,sarutandu-ma.
O durere ascutita imi zvacnea din locul unde degetele lui strangeau soldurile mele.
Am scancit si m-am desprins de langa el.
Respiram greu.Nici daca as fi alergat mii de kilometri nu as fi respirat asa de greu.
Am deschis ochii.M-am uitat la el si l-am vazut zdruncinat de ceea ce se intamplase.Mainile lui inca se odihneau pe soldurile mele,dar nu ma mai strangeau.
Si-a ridicat mana stanga spre fata mea si mi-a mangaiat obrazul cu dosul degetelor.
-Atat de bine...
Parca incerca sa se convinga de lucrul acesta.
Un moment nu am putut sa zic nimic,doar l-am privit cu ochii mari.Nu banuisem niciodata ca ar avea si o alta latura.Mereu era suspicios,rezervat si periculos.
-De ce ai facut asta?am intrebat intr-un final.
S-a uitat direct in ochii mei.
-Pentru ca era ceva ce trebuia sa fac acum o saptamana.Dar mi-a lipsit curajul.
Vreau sa pleci.Acum!am zis plecand de langa el si intrand in casa.

marți, 15 iunie 2010

73.Jasper

Zilele treceau si asteptam ca Jamie sa sune din nou sau pur si simplu sa apara.Dar in loc de Jamie am avut parte de surpriza vietii mele.Eram in bucatarie,facandu-mi o cafea cand l-am vazut.Statea la baza copacilor care inconjurau casa.
Cu siguranta era din nou imaginatia mea,Nu era prima data cand mi se parea ca il vad sau ca il aud.
M-am intors sa torn cafeaua in cana si cand m-am intors si m-am uitat din nou, disparuse.Desigur ca din nou imaginatia imi juca feste.
Dar cand m-am intors sa ma duc sus ca sa ma schimb ca apoi sa plec in rezervatie,cana de cafea mi-a cazut pur si simplu din mana.
Jasper statea in bucatarie in dreptul usii.
Era din nou imaginatia mea sau era real?
Cu siguranta imi imaginam.M-am aplecat sa strang cioburile care se imprastiasera in jur.Le-am strans rapid si m-am ridicat.Imaginea lui era tot in acelasi loc.Ca o statuie.
Am aruncat cioburile si am vrut sa ies.Sa ies afara sa ma calmez, sa pot sa iau o gura de aer,curat.Poate asa nu aveam sa ma am halucinatii cu persoane care stiam ca nu se mai reintorceau.
Am trecut pe langa el si am simtit raceala care emana din corpul sau.Si mirosul lui...
Cu siguranta innebunisem..
Am zambit cand m-am indepartat dar zambetul mi-a pierit curand de pe fata.
-Leah....
Am impietrit.
Acum halucinatiile puteau si vorbi?
M-am intos usor ,temandu-ma de ceea ce aveam
Dar era tot Jasper.
Parul ii era la fel de blond si ochii ii pareau mai deschisi la culoare ca niciodata.Azi ,la fel ca prima data cand il vazusem purta o camasa albastra.Era la fel cum mi-l aminteam,poate chiar mai frumos.
-Jas...Jasper?am zis balbaindu-ma
Cand l-am vazut apropiindu-se,am simtit cum picioarele mi se lichefiaza.
M-am sprijinit cu o mana de perete.
-Nu,nu te apropia,i-am cerut.
Capul mi se invartea.Si simteam cum mai aveam putin si lesinam.
-De ... de ce te-ai intors?
Stiam deja raspunsul la propria intrebare.Ca sa imi dea mie viata peste cap si sa imi ceara sa plec din casa lui,a lor.
L-am vazut ca prin ceata cum a deschis gura ca sa imi raspunda dar l-am intrerpt inainte sa ii dau posibilitatea sa zica ceva.
-Nu.... mai bine nu.Am sa plec de bunavoie,am zis intorcandu-ma si fugind ca din pusca din casa.
Am trantit usa cand am coborat scarile si am alergat spre padure,transformandu-ma pentru prima data in atata timp.
De ce se intorsese?De ce acum?
Cand in sfarsit viata mea incepea sa se aseze,sa intre pe un fagas normal trebuise sa apara el.
Ah,Jacob.Cu siguranta Jacobavea legatura cu venirea lui.Cu siguranta el si gura lui mare.
Am alergat ca o naluca timp de cateva ore.Trecusem pe acasa,in rezervatie,ca sa imi iau ceva de imbracat.
Apoi m-am dus la refugiul meu.
Cand am ajuns pur si simplu m-am prabusit la pamant.Nu putea sa mi se intample din nou.
Trebuia sa iau o decizie.Trebuia sa fac ceva,sa ma gandesc la ceva.Eram fericita ca se intosese,dar totusi nu intelegeam.
Trecusera aproape 6 ani de cand nu il vazusem.Si acum...se intorsese ca sa.... ca sa ce?
Ca sa il vad plecand si ranindu-mi din nou inima...

***
Era o noapte rece.Noapte amara.Auzeam zgomotul crengilor cazute la pamant sub cizmele vizitatorului,venind in directia mea.Stateam ,uitandu-ma in gol de cateva ore.Nici nu observasem ca era deja noapte.
-O noapte rece... a zis vocea.
M-am intors sa vad intrusul care stiam ca era in spatele meu.
-Foarte, am replicat simplu.
Amandoi stiam ca nu simteam frigul.
Se juca cu varful cizmei in pamantul inghetat de octombrie.
Era prima data cand il vedeam agitat.
-Ma asteptam ca asa sa se intample,a zis.
S-a uitat la mine,parul blond ca mierea stralucindu-i in lumina lunii.Pielea ii era cu o nuanta mai inchisa decat cea cu care eram obisnuita.Nu mai vazusem niciodata ceva mai frumos.
-Mi-a luat ceva timp ca sa imi dau seama.Nu credeam ca e posibil.
-Atunci suntem doi.Era randul meu sa ma simt agitata acum,desi repetasem asta de un milion de ori deja.
Cuvintele pe care vroiam sa le spun si care nu imi ieseau pe gura.
-Cand ti-ai dat seama?
-Cand m-am intors cu Alice si Nahuel.Am simtit cum te-ai uitat la mine.
-Eram doar fericita ca te-ai intors.
L-am vazut cum a dat din cap si linistea s-a asternut intre noi.
Ne uitam amandoi la un soarece care se indrepta spre un tufis exact spre locul unde o vulpe statea la panda.Am luat o piatra si am aruncat-o inspre ei,prada si pradatorul fugind.
-De ce ai facut asta?m-a intrebat ,ragusit.
Mi-am intors privirea spre el.Ochii ei erau stralucitori si mi-a zambit visator.
Stiam ca acesta era efectul faptului ca eram acolo.
-Avea sa il manance daca nu opream asta.
Am zambit lenes.Era presus abilitatii mele sa simt compasiune pentru animalele mici.
-Asta e natura.Poate ca soarecele era menit sa moara azi.
-Sau poate ca menirea mea a fost sa opresc asta.Poate ca de asta acea piatra a fost exact aici.Poate ca de asta am lovit tufisul potrivit.Ce ar fi daca lucrurile care credem ca ar trebui sa se sintample,nu s-ar intampla?
Nu imi raspundea pentru ca stia ca discutia a degenerat de la soareci si vulpi si ca nu existau raspunsuri exacte pentru ce intrebasem.
-Cand s-a intamplat?Cand a fost?a intrebat dupa o lunga pauza.
S-a asezat langa mine.
-Cand te-am vazut prima data....Ne aratai cum sa ne luptam cu nou nascutii.
-Si nimeni nu si-a dat seama?
Si-a scuturat capul si matasea neagra i-a acoperit umerii.
-Nu e exact asa cum mi-au spus ca va fi.Poate ca de asta nu am realizat...am simtit ca te cunostram...dar te uram pentru ca erai un strigoi.Si poate ca asta m-a ajutat sa ascund asta.
Am vazut-o cum s-a gandit o clipa.
-Edward stia....Cu siguranta stia dar nu mi-a spus nimic, a adaugat ea.
Am incuviintat si mi-am dres glasul.Ce tocmai mi-a zis a confirmat tot ce deja banuiam.
-De ce nu mi-ai spus?
-Esti casatorit.
-Puteai sa incerci.Poate nu as fi putut sa refuz.
-Nu stiu de ce ai fosat tu.Poate pentru ca genetic sunt sunt moarta si nenorocita de soarta nu vrea sa iau sufletul pereche al altcuiva,sau poate ca veninul vostru e singurul care ma poate ucide.Sunt o greseala,Am fost creata cu erori si intreaga mea viata e o greseala.
A tacut dar stiam xa nu terminase inca.
-Nu puteam sa ii fac asta lui Alice.Sau tie.Stiu ca daca ai putea alege nu as fi eu cea aleasa.
As fi putut protesta dar nu terminase.
-50 de ani de amintiri,50 de ani claditi impreuna.Nu puteam fi persoana care sa darame asta.Nu as fi putut trai impacata cu asta.Am salvat soarecele pentru ca am simtit ca asta trebuia sa fac.Pentru ca am fost aici si poate ca el se grabea spre casa lui,spre familia lui sau ceva de genul.Cateodata cel mai bun mod de a lupta,e sa lasi sa se intample.
S-a gandit un pic apoi m-a intrenat.
-De ce te-ai intors?
Vroiam sa ii spun tot dar nu reauseam,cuvintele nu imi ieseau.A vorbit repede,parand nervos,ceea ce era necaracteristic pentru el.Intotdeauna parea increzator,calm un pic arogant.
-Mi-a fost dor de tine,am zis incet.
De cum am terminat fraza,am vazut-o cum s-a ridicat si a plecat.

luni, 14 iunie 2010

72.Jamie

Telefonul mi-a sunat foarte devreme in acea dimineata.Am crezut ca suna cel din visele mele.Cine suna nu s-a dat batut.Cand in sfarsit am deschis ochii,am realizat ca nu imi imaginam.Cand m-am intins dupa telefon am vazut ca era ora 5 dimineata.
-Alo,am zis un pic grosolan si tare.
-Leah?Esti chiar tu?
Am crezut ca visam.Ca mi se pare.Sau chiar mi se parea?
-Jamie?
-Imi pare rau ca te sun asa devreme dar trebuia sa te aud,a zis el.
Era Jamie,prietenul meu.
-Jamie,unde esti?
-Oh,Leah...Imi pare rau asa rau ca am disparut fara sa anunt.Dar ai sa intelegi intr-o zi.Sper ca o sa intelegi.
-Jamie,am zis plangand.Unde esti?Esti bine?De ce ai plecat fara sa-mi zici?Ai idee prin ce am trecut?Unde esti?
-Sunt bine,Leah.Nu-ti face griji.Ma voi intoarce.... curand.Acum inca e prea devreme.
Ma voi intoarce acasa pentru tine,Leah.Iti promit,a zis el.Ma voi intoarce.
-Jamie unde....
-La revedere,Leah.Ma voi intoarce...Te iubesc,a zis el inchizand telefonul.
Capul mi-a cazut inapoi pe perna,dar era imposibil sa adorm .Intrebarile imi tot reveneau in minte.Unde era?De ce disparuse ?Si unde?De ce fusese asa evaziv in convorbire?Era tinut cu forta?

luni, 7 iunie 2010

71.Jacob

La aproximativ 3 luni de cand ma mutasem ,Jacob a venit in vizita,in rezervatie.
Eram in LaPush sa vizitez mormantul tatalui meu cand am fost oprita in loc de vocea lui Jacob.Inima incepuse sa o ia la goana cand l-am auzit strigandu-ma.
-Jacob!am zis imbratisandu-l.
Imi fusese dor de conducatorul Alpha al haitei,de Jacob.
-Leah,mi-a fost dor de tine,a zis el.
-Si mie,Jake.Si mie.Ce faci aici?Cand te-ai intors?Vei ramane aici?l-am bombardat eu cu intrebari
-Doar in vizita.Mi-era dor de rezervatie si de voi toti.
Aha,inteleg.Atunci bine ai revenit.
Am mai schimbat cateva cuvinte si am dat sa plec.
-Asteapta...a zis.Pot sa-mi petrec putin timp cu tine,sa ma pui la curent cu toate?
Nu stiam daca stia,daca Seth ii spusese ca locuiam in fosta casa a imprintului sau.
-Jake...Nu stiu ...o sa zici ca sunt nebuna dar acum... locuiesc in casa Cullenilor.
-Tu ...in casa vampirilor?a zis mirat.Interesant.E ok din partea mea.Sunt sigur ca ai grija de casa asa cum trebuie.
Chiar nu ma asteptasem la asta.Nu parea sa-l deranjeze deloc.

***

Eram pierduta in ganduri,in drumul spre casa.Jake se oferise sa ma duca la cimitir,la tata,si acum ne indreptam spre noua mea casa.Ma uitam pe fereastra fara de fapt sa vad nimic in jur.
-Esti bine,Leah?m-a intrebat Jake.
-Ce?Oh,da,Jake.Sunt bine.Se pare ca va ploua azi.
-Da.Vroiam sa ma intorc azi,dar cred ca voi mai sta vreo 2 zile.
-Aha...am zis eu.
-Poate vrei sa mergem la un film sau ceva?Pot sa vin si sa te iau,daca vrei.
-Nu,multumesc,Jake.
Am vazut cum zambetul de pe fata i-a disparut.
-Nu te supara,Jake dar nu am dispozitia necesara pentru un film.
-Ai pastrat legatura cu vreun coleg sau prieten din Anglia cat timp ai fost plecata acolo?m-a intrebat schimband subiectul.
-Nu.In afara de Jamie,nu am avut alt prieten acolo,am zis vocea tremurandu-mi cand am pronuntat numele lui.Oare era bine?Aveam sa fiu bine.Speram.Aveam sa imi ocup timpul cu alte lucruri
-A si Anthony care acum locuieste in Forks.Daca treci pe la Charlie o sa-l cunosti.
-Desigur ca o sa trec.
-Deci ai vrea sa vii la cina?
-Huh?a intrebat el
-Am o reteta pentru pui cu piersici,ceva ce tata m-a invatat.
-Hmmm.Suna delicios,a zis el.La ce ora?
-Vino pe la 6.
-Trebuie sa aduc ceva?
-Doar apetitul tau,Jake,am zis zambind.
Jacob a incuviintat,uitandu-se la mine in oglinda retrovizoare.Ma intrebam ce credea despre mine,mai ales acum ca ma mutasem in casa vampirilor.Sigur credea ca o luasem razna.Chiar si eu credeam asta.Dar parca ceva mai presus de mine ma atragea spre acea casa.
Niciunul dintre noi nu a mai zis niciun cuvant pana ce nu am ajuns ,, acasa''. Picaturi cadeau din cer cand Jake a parcat masina pe alee.
-Multumesc,Jake,Ne vedem mai tarziu.
-OK,Leah.Pa
-Pa,Jake,am zis alergand pana la usa.
Eram entuziasmata.Aveam ceva de facut.Aveam de gand sa pregatesc o cina delicioasa.Prima cina adevarata in noua mea casa.

***
M-am grabit spre usa cand cloptelul a sunat.Jacob m-a surprins,imbracat destul de elegant.
-Nu trebuia sa te imbraci asa elegant,am zis zambind.
-Nu imi puteam imagina sa vin in noua ta casa decat imbracat elegant,a zis si mi-a intins o cutie cu bomboane.
-Multumesc,Jake.Intra,i-am zis aratandu-i drumul spre living.Pe care deja il cunostea atat de bine.
Cand a vazut masa frumos aranjata,a scos un fluierat.
-Foarte frumos,Leah.Se pare ca ai invatat ceva cat timp ai fost in Anglia,huh.
I-am zambit si m-am indreptat spre bucatarie.
Am adus bolul cu salata si painea.
-Salata arata foarte bine,Leah.Paine calda...Sunt impresionat deja.
-Multumesc, Jake.
-Deci ,spune-mi de timpul petrecut la colegiu.Sper ca te-ai simtit bine acolo.
I-am descris scoala,campusul si colegii.Si pe Jamie.Si zapacitul de Anthony.De cate ori pronuntam numele lui Jamie,expresia fetei mi se schimba.
Am adus felul principal,si m-a complimentat zicandu-mi ca as fi o minunata sotie.
-Stii doar ca asta nu se va intampla niciodata,i-am zis uitandu-ma in alta parte.Nu mai exista speranta pentru mine.
-Leah...Nu mai zice asta.
-Chiar nu vezi asta,Jacob?Toti pe care ii iubesc ma parasesc.Sam,tata,Jamie si .... Am inchis imediat gura cand am realizat ce tocmai vroiam sa zic.
-Si...?
-Nu conteaza.Dragostea nu e facuta si pentru mine.Mai bine zi-mi cum este in Vancouver?
Nu a continuat cu suspiciunile.Dar a intrat in joc.
-E bine.Ne-am acomodat toti.Deja imi e dor de Nessie.
-Atunci trebuie sa te intorci,am zis luand o gura din rulada cu zmeura pe care o facusem
Cand Jake s-a uitat la mine nu am putut sa nu simt ca erau destuile lucruri care nu fusesera spuse.In special din partea lui.Dar era mai bine asa.Nu vroiam sa stiu nimic de ei sau de el.
Si speram ca Jake nu va spune nimic nimanui despre mine.Am mai discutat despre ceea ce se intamplase prin rezervatie,de baietelul lui Sam si Emily si de Embry care era foarte suparat ca era singurul care nu imprintase.
Trecusera cateva ore de cand Jacob venise si timpul petrecut cu el trecea asa usor..
Cand usa s-a inchis in urma lui,goliciunea casei s-a asezat din nou ca un nor negru.
Vantul batea destul de tara facand copacii sa trozneasca.Am dat drumul la tv si am cautat un post muzical.L-am dat cat de tare am putut doar ca sa nu mai aud trozniturile copacilor din jurul casei,in timp ce curatam masa si bucataria.

***

In ziua plecarii inapoi in Vancouver ,Jake m-a vizitat din nou.Era agitat.
-Leah,sa nu te superi pe mine dar... a zis neterminand fraza.
-Dar....?
-Esti diferita,a zis Jake.Pari plina de amaraciune.Ce s-a intamplat cu tine?
-Nu sunt nici mai mult nici mai putin plina de amaraciune fata de cum eram inainte sa plec.Doar ca am mai crescut si eu.Nu vroiam sa ii spun ca refuzam sa ma mai transform.M-am maturizat,am zis.Tu nu pari sa te fi schimbat mult.
-Cee ce vreau sa spun ,Leah, este ca atunci cand te uiti la ceva,fie ca este o casa,un copac sau chiar la oameni,esti partial oarba.Parca te uiti in gol.Acorda-ti un timp.Lasa lucrurile sa se aseze in jurul tau.Asta necesita timp si un pic de incredere,stiu,dar dupa o vreme iti va fi mai usor.
Eram sigura ca banuia ceva.
-Jacob...
-Leah,o spun pentru ca tin la tine si vreau sa fii bine.Doar ai grija de tine,atata iti cer.
Nu am mai zis nimic ci doar l-am imbratisat.
Apoi a plecat....

vineri, 4 iunie 2010

70.Fantezie

Foarte des in primele zile de cand ma mutasem in casa Cullenilor,ma opream in fata uneia dintre oglinzile antice din casa si imi intrebam imaginea cine eram in acel moment.Expresia afisata in oglinda era ciudata si noua pentru mine incat cu greu ma recunosteam.Aratam de parca un spirit al casei pusese stapanire pe mine pentru o vreme,schimbandu-mi starile de spirit,felul cum aratam ,chiar si sunetul vocii.
Cu timpul,am simtit ca nu eram singura in casa.
Vocile Cullen-ilor erau prezente.
Ma vizitau,ma testau,provocandu-ma si jucandu-se cu gandurile si sentimentele mele.Se ascundeau in umbra colturilor din casa,soptind cuvinte ori de cate ori coboram scarile.Imi bantuiau visele care devenisera ciudata,ciudate pentru ca visam vampiri si alte persoane pe care nu le cunosteam.Si stiam si de ce.Nu imi putusem lua gandul de la paginile pe care le citisem in jurnalul lui.Desi nu il terminasem de citit.
Oare visam,creand o lume fantezista doar a mea?Doar ca sa ignor cruda realitate?Fusesem parasita de toti pe care ii iubisem.Cum putusem sa ma mut aici?Oare la ce crezusem ca aveam sa ma intorc?Si pe cine aveam sa gasesc in aceasta casa?Nimeni nu ma astepta.Eram singura,si pe zi ce trecea deveneam depresiva si innebuneam mai mult...

joi, 3 iunie 2010

69.Leah

Emotiile care razbeau din Leah erau ceva ce nu mai simtisem inainte.
Tristete,frica,singuratate,amaraciune,ura,frustrare.dar si speranta.Era si o raza de speranta.
Ciudata mixtura de sentimente ma atragea facandu-ma sa ma simt atasat de de ea intr-un fel.
Dupa un timp,speranta Leahei a fost singurul sentiment pe care il mai puteam simti de la ea.Era mica,dar puternica,asa puternica incat ma simteam inecat in ea.
Nu mai simtisem asta de zeci de ani.Nu mai simteam de atatia ani.Asta pana cand am cunoscut-o pe Leah.Cand am simtit-o prima data am fost uimit de cat de puternice erau trairile ei.Simtea prea multe.Puteam simti trairile altora dar pe ale mele nu.Lasam trairile altora sa ma inconjoare si cu timpul le-am uitat pe ale mele.Ma concentram atat de mult pe trairile altora incat am uitat sa mi le traiesc pe ale mele.Dar in preajma ei simteam.Ma simteam viu.Simteam.
Stiam ca o pot vindeca,ca o pot ajuta,ca o pot face sa fie la fel cum era inainte.Dar de asemenea stiam ca Leah nu mi-ar fi dat niciodata sansa asta.Cateodata sa nu faci nimic putea sa fie cel mai greu lucru dintre toate...


Ma uitam la randurile scrise si nu imi venea a crede.Scrisase despre mine?Cu siguranta ii era mila de mila...Am inchis jurnalul si l-am azvarlit intr-un colt...Dar m-am ridicat si l-am luat.Imi parea rau de tot ceea ce simtise,desi stiam ca el pentru mine simtea decat mila.L-am asezat pe masuta de langa canapea si am coborat .Mintea mea isi imaginase toate relatarile lui de parca as fi fost un spectator in povestea lui,in timp ce se intampla.Si eu care credeam ca viata mea e grea!A lui era de mii de ori mai infioratoare decat a mea.

miercuri, 2 iunie 2010

68.Zi de nastere

Bella a intrat in casa,rosind rusinata.Am incercat sa ma concentrez pe felul cum se simtea si nu pe sangele care i se imprastia in obraji.S-a uitat in jur la decoratiunile pe care Alice le facuse.I-am vazut ochii mutandu-se pe Rosalie si i-am simtit rusinea schimbandu-i-se in ezitare,cu o urma stearsa de durere.Rosalie se abtinea incercand sa nu se holbeze la ea.Emmett era fericit sa o vada pe Bella dupa atatea luni petrecute in Africa.Nu aveam nevoie de darul meu ca sa pot vedea asta.
Alice mi-a dat drumul la mana ca sa o intampine pe Bella in timp ce Emmett se strecura afara.
Totul mergea bine.Bella se pregatea sa-si deschida cadourile si i-am simtit opozitia si furia radiindu-i din corp.Nu vroia cadouri si totusi ii cumparaseram.
Pastram distanta obisnuita fata de ea.Dupa ce se intamplase in Phoenix ar fi trebuit sa fiu obisnuit cu mirosul ei sa ma pot controla.Putea,eram sigur de asta,dar nu vroiam sa risc.Bella a deschis pachetul care continea sistemul audio pentru masina ei.Am incercat sa nu rad cand aversiunea i s-a schimbat in confuzie.Emmett instala sistemul in camioneta ei veche si nu era acolo sa rada de figura ei.Daca ar fi fost prezent,cu siguranta nu m-as fi putut abtine sa nu rad daca ii auzeam rasul.Nu mai puteam sa rezist mult.Confuzia ei era peste puterile mele.
-E un sistem audio pentru camioneta ta,i-am explicat chicotind pe masura ce confuzia ii devenea mai putin notabila.Emmett il instaleaza chiar acum,ca sa nu poti sa il returnezi.
Ne-a multumit mie ,lui Rosalie si lui Emmett si a luat urmatorul cadou.
Era de la Alice si Edward.S-a uitat intimidant la el cand a aflat ca Edward a participat la nebunia organizarii petrecerii pentru ziua ei.Mi-am muscat buzele ca sa imi retin rasul.
Desi stiam ce continea i-am simtit reactia mai puternic decat o vedeam si am facut un pas spre ea,mai aproape decat de obicei.A observat dar nu a zis nimic.
Cd-ul pe care il facuse pentru ea,continand toate compozitiile lui,era ambalat intr-o hartie argintie ca mai toate celelalte cadouri.S-a uitat la el de parca ar fi sarit si ar fi muscat-o de nas.Si-a introdus degetul sub hartia argintie ca sa il desfaca.Atunci s-a intamplat.Marginea hartiei i-a taiat degetul.O singura picatura de sange i-a picurat din taietura,dar a fost de ajuns.
Inainte sa am timp sa gandesc,ma indreptam spre ea.Gatul imi ardea in anticipare.Mirosul ei a fost mereu atat de placut,ca florile primavara,dar gustul....
Oh,cat asteptasem sa ii gust sangele!Puteam simti surplusul de venin pe limba.Eram aproape langa ea.Mintea mea uitase sa il ia in calcul si pe Edward.Desigur ca stia ce gandeam,ce planuiam .L-am auzit strigand ,,NU,, cand a impins-o pe Bella intr-o parte .Nu am avut timp sa-mi schimb directis si ca o consecinta m-am ciocnit de el.Un tunet s-a auzit cand corpurile ni s-au ciocnit.
L-am simtit pe Emmett infasurandu-si bratele in jurul meu.Bratele lui pline de muschi le zdrobeau pe ale mele.Silentios il blestemam pentru ca era mai puternic ca mine.Ma priva de nevoile mele.
M-am luptat ca sa ma eliberez.Ochii imi erau atintiti doar pe Bella.Se taiase pe brate in cioburile de la cristale cand Edward o impinsese si acum bratele ei erau manjite de sangele rosu luminos.
Deliciosul ei sange.Gura imi lasa apa.
O mica portiune a mintii urla intrebari spre mine.
,,De ce faci asta?Nu te poti controla?Ai muncit ata de mult ca sa poti trai asa!E nu e o nou nascuta din Texas.E e Bella!Iubita fratelui tau!Face parte din familie.''
Dar mintea-mi nu mai era in control.Trupul imi apartinea instinctelor.Acea mica portiune nu putea face nimic impotriva instinctelor.
-Emmett,Rose,duceti-l pe Jasper afara.
Carlisle era singurul dintre noi care ramases calm.Anii de experienta in sala de operatii erau evidenti in vocea lui.
-Hai sa mergem,Jasper,a zis Emmett,luandu-ma pe sus in timp ce Esme tinea usa deschisa.Fata ei era rusinata,dar nu stiam daca de reactia mea sau de faptul ca isi acoperise gura si nasul cu mana,incercand sa impiedice mirosul sangelui sa o afecteze.Tot incercam sa ma eliberez din stransoarea de fier.Falca mea inca clantanind,era prea aproape de gatul lui.Acea mica portiune din mintea mea care era inca lucida se ruga sa nu il ranesc in momentul meu de nebunie.Rosalie se pozitionase in fata mea,blocand imaginea Bellei.Am incercat sa trec pe langa ea.Fata Bellei era ingrozita si Edward se pozitionase in fata ei,asigurandu-i un scut de protectie.
Nu a mai durat mult pana am fost tarat afara.Aerul rece de septembrie mi-a limpezit gandurile .De indata ce instinctele mi se stingeau,m-am simtit rusinat.
Nu am irosit timpul sa descifrez tot ceea ce simtea familia mea.M-am eliberat si am fugit.Am alergat cat de rapid am putut.Fata lui Alice mi-a trecut prin fata ochilor.Trasaturile ei dulci si vesele erau inlocuite de dezamagire.
Stiam ca avea sa imi spuna ca nu trebuia sa ma ingrijorez ,ca a fost un accident si ca nu trebuia sa ma simt prost.
Stiam ca Bella avea sa ma ierte.Era remarcabil intelegatoare in privinta celor din specia noastra.
O dezamagisem pe Alice.Bella.Edward.Carlisle.Pe toti.Eram din nou rusinat de ceea ce eram,de ceea ce devenisem.Eram rusinat ca eram un monstru,un vampir.