73.Jasper

Zilele treceau si asteptam ca Jamie sa sune din nou sau pur si simplu sa apara.Dar in loc de Jamie am avut parte de surpriza vietii mele.Eram in bucatarie,facandu-mi o cafea cand l-am vazut.Statea la baza copacilor care inconjurau casa.
Cu siguranta era din nou imaginatia mea,Nu era prima data cand mi se parea ca il vad sau ca il aud.
M-am intors sa torn cafeaua in cana si cand m-am intors si m-am uitat din nou, disparuse.Desigur ca din nou imaginatia imi juca feste.
Dar cand m-am intors sa ma duc sus ca sa ma schimb ca apoi sa plec in rezervatie,cana de cafea mi-a cazut pur si simplu din mana.
Jasper statea in bucatarie in dreptul usii.
Era din nou imaginatia mea sau era real?
Cu siguranta imi imaginam.M-am aplecat sa strang cioburile care se imprastiasera in jur.Le-am strans rapid si m-am ridicat.Imaginea lui era tot in acelasi loc.Ca o statuie.
Am aruncat cioburile si am vrut sa ies.Sa ies afara sa ma calmez, sa pot sa iau o gura de aer,curat.Poate asa nu aveam sa ma am halucinatii cu persoane care stiam ca nu se mai reintorceau.
Am trecut pe langa el si am simtit raceala care emana din corpul sau.Si mirosul lui...
Cu siguranta innebunisem..
Am zambit cand m-am indepartat dar zambetul mi-a pierit curand de pe fata.
-Leah....
Am impietrit.
Acum halucinatiile puteau si vorbi?
M-am intos usor ,temandu-ma de ceea ce aveam
Dar era tot Jasper.
Parul ii era la fel de blond si ochii ii pareau mai deschisi la culoare ca niciodata.Azi ,la fel ca prima data cand il vazusem purta o camasa albastra.Era la fel cum mi-l aminteam,poate chiar mai frumos.
-Jas...Jasper?am zis balbaindu-ma
Cand l-am vazut apropiindu-se,am simtit cum picioarele mi se lichefiaza.
M-am sprijinit cu o mana de perete.
-Nu,nu te apropia,i-am cerut.
Capul mi se invartea.Si simteam cum mai aveam putin si lesinam.
-De ... de ce te-ai intors?
Stiam deja raspunsul la propria intrebare.Ca sa imi dea mie viata peste cap si sa imi ceara sa plec din casa lui,a lor.
L-am vazut ca prin ceata cum a deschis gura ca sa imi raspunda dar l-am intrerpt inainte sa ii dau posibilitatea sa zica ceva.
-Nu.... mai bine nu.Am sa plec de bunavoie,am zis intorcandu-ma si fugind ca din pusca din casa.
Am trantit usa cand am coborat scarile si am alergat spre padure,transformandu-ma pentru prima data in atata timp.
De ce se intorsese?De ce acum?
Cand in sfarsit viata mea incepea sa se aseze,sa intre pe un fagas normal trebuise sa apara el.
Ah,Jacob.Cu siguranta Jacobavea legatura cu venirea lui.Cu siguranta el si gura lui mare.
Am alergat ca o naluca timp de cateva ore.Trecusem pe acasa,in rezervatie,ca sa imi iau ceva de imbracat.
Apoi m-am dus la refugiul meu.
Cand am ajuns pur si simplu m-am prabusit la pamant.Nu putea sa mi se intample din nou.
Trebuia sa iau o decizie.Trebuia sa fac ceva,sa ma gandesc la ceva.Eram fericita ca se intosese,dar totusi nu intelegeam.
Trecusera aproape 6 ani de cand nu il vazusem.Si acum...se intorsese ca sa.... ca sa ce?
Ca sa il vad plecand si ranindu-mi din nou inima...

***
Era o noapte rece.Noapte amara.Auzeam zgomotul crengilor cazute la pamant sub cizmele vizitatorului,venind in directia mea.Stateam ,uitandu-ma in gol de cateva ore.Nici nu observasem ca era deja noapte.
-O noapte rece... a zis vocea.
M-am intors sa vad intrusul care stiam ca era in spatele meu.
-Foarte, am replicat simplu.
Amandoi stiam ca nu simteam frigul.
Se juca cu varful cizmei in pamantul inghetat de octombrie.
Era prima data cand il vedeam agitat.
-Ma asteptam ca asa sa se intample,a zis.
S-a uitat la mine,parul blond ca mierea stralucindu-i in lumina lunii.Pielea ii era cu o nuanta mai inchisa decat cea cu care eram obisnuita.Nu mai vazusem niciodata ceva mai frumos.
-Mi-a luat ceva timp ca sa imi dau seama.Nu credeam ca e posibil.
-Atunci suntem doi.Era randul meu sa ma simt agitata acum,desi repetasem asta de un milion de ori deja.
Cuvintele pe care vroiam sa le spun si care nu imi ieseau pe gura.
-Cand ti-ai dat seama?
-Cand m-am intors cu Alice si Nahuel.Am simtit cum te-ai uitat la mine.
-Eram doar fericita ca te-ai intors.
L-am vazut cum a dat din cap si linistea s-a asternut intre noi.
Ne uitam amandoi la un soarece care se indrepta spre un tufis exact spre locul unde o vulpe statea la panda.Am luat o piatra si am aruncat-o inspre ei,prada si pradatorul fugind.
-De ce ai facut asta?m-a intrebat ,ragusit.
Mi-am intors privirea spre el.Ochii ei erau stralucitori si mi-a zambit visator.
Stiam ca acesta era efectul faptului ca eram acolo.
-Avea sa il manance daca nu opream asta.
Am zambit lenes.Era presus abilitatii mele sa simt compasiune pentru animalele mici.
-Asta e natura.Poate ca soarecele era menit sa moara azi.
-Sau poate ca menirea mea a fost sa opresc asta.Poate ca de asta acea piatra a fost exact aici.Poate ca de asta am lovit tufisul potrivit.Ce ar fi daca lucrurile care credem ca ar trebui sa se sintample,nu s-ar intampla?
Nu imi raspundea pentru ca stia ca discutia a degenerat de la soareci si vulpi si ca nu existau raspunsuri exacte pentru ce intrebasem.
-Cand s-a intamplat?Cand a fost?a intrebat dupa o lunga pauza.
S-a asezat langa mine.
-Cand te-am vazut prima data....Ne aratai cum sa ne luptam cu nou nascutii.
-Si nimeni nu si-a dat seama?
Si-a scuturat capul si matasea neagra i-a acoperit umerii.
-Nu e exact asa cum mi-au spus ca va fi.Poate ca de asta nu am realizat...am simtit ca te cunostram...dar te uram pentru ca erai un strigoi.Si poate ca asta m-a ajutat sa ascund asta.
Am vazut-o cum s-a gandit o clipa.
-Edward stia....Cu siguranta stia dar nu mi-a spus nimic, a adaugat ea.
Am incuviintat si mi-am dres glasul.Ce tocmai mi-a zis a confirmat tot ce deja banuiam.
-De ce nu mi-ai spus?
-Esti casatorit.
-Puteai sa incerci.Poate nu as fi putut sa refuz.
-Nu stiu de ce ai fosat tu.Poate pentru ca genetic sunt sunt moarta si nenorocita de soarta nu vrea sa iau sufletul pereche al altcuiva,sau poate ca veninul vostru e singurul care ma poate ucide.Sunt o greseala,Am fost creata cu erori si intreaga mea viata e o greseala.
A tacut dar stiam xa nu terminase inca.
-Nu puteam sa ii fac asta lui Alice.Sau tie.Stiu ca daca ai putea alege nu as fi eu cea aleasa.
As fi putut protesta dar nu terminase.
-50 de ani de amintiri,50 de ani claditi impreuna.Nu puteam fi persoana care sa darame asta.Nu as fi putut trai impacata cu asta.Am salvat soarecele pentru ca am simtit ca asta trebuia sa fac.Pentru ca am fost aici si poate ca el se grabea spre casa lui,spre familia lui sau ceva de genul.Cateodata cel mai bun mod de a lupta,e sa lasi sa se intample.
S-a gandit un pic apoi m-a intrenat.
-De ce te-ai intors?
Vroiam sa ii spun tot dar nu reauseam,cuvintele nu imi ieseau.A vorbit repede,parand nervos,ceea ce era necaracteristic pentru el.Intotdeauna parea increzator,calm un pic arogant.
-Mi-a fost dor de tine,am zis incet.
De cum am terminat fraza,am vazut-o cum s-a ridicat si a plecat.