29.Confidente

Simteam nevoia sa ii ridic moralul ,cumva.Oricum.Desi nu aveam nicio idee.
-Nu o cunosc pe Alice sau pe tine asa de bine,dar... am zis eu muscandu-mi buzele.... nu stiu...voi doi nu prea semanati..De fapt tind sa zic ca sunteti chiar poluri opuse.Alice e ... asa de fericita ,vesela si inocenta.Ii place sa sarbatoreasca si sa faca cumparaturi, si multe alte lucruri care nu au legatura cu tine...Iar tu... Jasper.. nu stiu..Tu esti mai rezervat,presupun ca e coresct....Calm tot timpul,veteranul de razboi experimentat .Ai putea sa ma ucizi acum daca ai vrea,am zis si am zambit .Alice arata de parca ar trai in lumea ei plina de muzica ,dans si voie buna.Iarta-ma ca voi zice asta.. dar poate ca nu ati fost sa fiti impreuna pentru totdeauna.
Se uita atent la mine, ca o stana de piatra.
-Nu ai idee de cate ori m-am gandit la aceste lucruri pe care tocmai le-ai enumerat ...Alice ..ea e o raza de soara.Ea e primul lucru bun care mi s-a intamplat.Nu stiu ce as putea face fara ea...nu imi pot imagina viata fara ea.

M-am uitat la el, pierduta in ganduri.Imi amintea atat de mult de ...mine.Era ca si cand m-as fi uitat inapoi,cu cativa ani in urma ,incercand sa pastrez un Sam schimbat,care nu ma iubea.
-Ai putea sa incerci.Viata merge mai departe,fie ca vrei sau nu.Tu doar o faci mult mai grea...
Chiar tu de ce esti aici?
Am deschis gura sa il intreb din nou ,crezand ca am fost vaga.Dar a inteles la ce ma referisem.
-Aveam nevoie de un timp departe unul de altul.Sa ne gandim mai mult... sa uitam de situatia in care ne aflam.
A stat tacut o secunda,apoi s-a intors spre mine.

-E ciudat... toti care cunosc situatia mea simt mila fata de mine,desi nu imi arata asta.Dar tu nu.Din partea ta simt decat compasiune si intelegere.
-Si nu e acelasi lucru cu mila?
-Nu prea... a zis scuturand din cap,buclele blonde jucand in jurul capului.
-OH...Poate din cauza ca ma pot regasi in situatia ta...Doar ...Incearca sa nu faci situatia mai grea decat este.
Ne consolam prin vorbe unul pe altul...Cat de ciudat...
-Devine mai usor odata cu trecerea timpului?Vocea ii era asa joasa incat nici nu l-am auzit bine.
Am ezitat sa-i raspund.Mi-am reamintit cum saptamani intregi am jelit si mi-am plans de mila ,dar cat de cat am reusit sa merg mai departe ,desi devenisem o alta persoana.
I-am zambit.
-Da,am raspuns sincer.
Ma simteam un pic mai bine stiind ca exista cineva care ma intelegea,cineva care se putea identifica cu durerea ce inima mea o simtea.
O senzatie rece mi-a paralizat mintea.
Inainte ca mintea mea rationala sa reactioneze ,am parcurs cei cativa metri ce ne desparteau si mi-am permis nesabuinta sa il imbratisez.
Nu imi pasa catusi de putin ca paream ridicola in ochii lui sau slaba ca lasasem garda jos si imi aratasem vulneravilitatea in fata lui de atatea ori.Eram doua suflete care sufereau,doi dusmani care in fata durerii lasasera jos armele si isi faceau confidente unul altuia.Eram doar doi straini in noapte...
Mi-m sprijinit capul de pieptul lui rece si dur.A tresarit de surprindere dar nu a zis nimic.
Creierul meu facea eforturi sa inteleaga de ce inima mi-a luase la goana cand mi-am lipit capul de pieptul lui.
Dr curand,mintea mea a constientizat ce tocmai facusem si m-am indepartat simtindu-ma stanjenita.
M-am uitat fugitiv la el.
-O sa fie bine,Jasper!am zis si am plecat,coborand pe scara de incendiu,refugiindu-ma in camera mea.